6.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentInterlopul Bebino, ridicat de mascați pentru că a intimidat un martor

Interlopul Bebino, ridicat de mascați pentru că a intimidat un martor

Emil Marius Alecu, zis Bebino, a fost din nou reţinut de poliţişti după ce ar fi făcut presiuni asupra unui martor în scandalul cu săbii care a avut loc în ianuarie în zona Tei – Toboc din Capitală şi în urma căruia a fost acuzat de tentativă de omor. De această dată, acuzaţiile se referă la răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi influenţarea declaraţiei, informează News.ro.

”În data de 24 august 2021, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare două mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, influenţarea declaraţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. Persoanele vizate, au fost depistate şi conduse la audieri”, a anunţat miercuri Poliţia Capitalei.

Conform sursei citate, o persoană a sesizat poliţia că a fost ameninţată şi i-a fost avariat autoturismul, în încercarea de a-l determina să ofere, în faţa instanţei, declaraţii mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat pentru tentativă de omor.

”(…) asupra persoanei în cauză au fost exercitate şi alte presiuni. 3 bărbaţi având arme albe ar fi pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla şi ar fi exercitat presiuni psihice asupra sa ca răzbunare pentru declaraţiilor date”, mai spune Poliția Capitalei.

Cei doi bărbaţi, de 28 şi 30 de ani, precum şi un al treilea, de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiaţi şi ulterior au fost reținuți, urmând să fie duși în instanță.

Bebino, implicat în două incidente

Surse apropiate anchetei au declarat că unul dintre bărbaţii reţinuţi este Emil Marius Alecu, zis Bebino, iar cele două incidente pentru care a ajuns din nou în atenţia poliţiei ar fi avul loc în ianuarie anul acesta şi în luna mai. Printre acuzaţile în acest caz se numără acelea de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi influenţarea declaraţiei.

În ianuarie 2020, Emil Marius Alecu, zis Bebino, i-ar fi cerut o sumă de bani lui Cezar Petcu, zis Joe, care a fost de acord să-i achite o parte din bani şi l-a chemat să-i facă plata, locul de întâlnire ales fiind unul public, în zona Tei – Toboc. Joe, fost boxer, însoţit de câţiva prieteni, l-a aşteptat pe Bebino la locul de întâlnire. Imediat ce Emil Marius Alecu, zis Bebino, insoţit de apropiaţi a sosit, a început bătaia, ajungându-se ca ambele tabere să facă uz de arme albe.

Un tânăr a fost rănit grav de Emil Marius Alecu, care la rândul său a fost rănit cu sabia de Cezar Petcu. Încercând să se apere, Bebino şi-a pierdut un deget. O a doua lovitură cu sabia a primit-o în spate. La acel moment, ambele victime au ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS