Cel puțin 13 persoane au murit , iar peste 60 au fost rănite în cele două atacuri de la Kabul.
Centrul chirurgical din Kabul a transmis că 60 de persoane au ajuns la spital cu răni grave, în urma exploziilor din Kabul, precizează SkyNews.
Una dintre explozii a avut loc lângă un hotel unde erau cazate trupe și jurnaliști britanici, urmată de focul cu arme de calibru mic, în timp ce a doua explozie ar fi avut loc lângă una dintre porțile aeroportului, potrivit SkyNews.
“Putem confirma că explozia de la Poarta Abbey a fost rezultatul unui atac complex care a dus la o serie de victime ale SUA și civili. De asemenea, putem confirma cel puțin o altă explozie la sau lângă Hotelul Baron, la mică distanță de Abbey Gate. Vom continua să actualizăm”, potrivit secretarului de presă al Pentagonului.
Premierul Boris Johnson a fost informat cu privire la situația de pe aeroportul din Kabul și urmează să organizeze o întâlnire COBRA, în această după-amiază, informează SkyNews.
Președintele Joe Biden a fost informat despre explozia din fața aeroportului din Kabul, a transmis un oficial de la Casa Albă.
Corespondentul Sky News, Sally Lockwood, a declarat că explozia s-a produs în apropierea hotelului Baron, unde au fost cazate trupe britanice și jurnaliști.
Ambasadorul Franței în Afganistan, David Martinon, a transmis un mesaj „tuturor prietenilor noștri afgani”. „Dacă vă aflați lângă porțile aeroportului, plecați urgent și feriți-vă. Este posibilă o a doua explozie”, a spus ambasadorul Franței pe Twitter.