12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCopil în stare gravă după ce a fost înjunghiat de o rudă

Copil în stare gravă după ce a fost înjunghiat de o rudă

Alcoolul și un gest necontrolat au băgat în spital în stare gravă un băiat de 13 ani din județul Galați. El a fost înjunghiat de unchiul mamei lui și a ajuns în stare gravă la spital. Procurorii susțin că numai intervenția rapidă a medicilor a făcut ca viața copilului să fie salvată. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor calificat, informează TVR.

Totul a pornit de la faptul că băiatul, supărat că unchiul a luat căruța din ograda, i-a cerut socoteală. Bărbatul de 50 de ani era băut și fără să stea pe gânduri l-a înjunghiat pe copil.

După faptă, bărbatul a încercat să fugă, dar a fost prins imediat de polițiști. A fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat.

Băiatul înjunghiat provine dintr-o familie cu multe probleme. Tatăl lui e la închisoare, pentru că și-a agresat unchiul, iar mama muncește cu ziua în sat. Copilul nu mai merge la școală, iar copilăria i-a fost presărată de violențe de neimaginat și consum de alcool.

Asistenții sociali cunosc situația, însă nu pot face mare lucru pentru băiat câtă vreme mama lui refuză să îl lase la școală.

În cazul în care se stabilește că mama nu este capabilă să mai aibă grijă de băiat, acesta ar putea ajunge într-un centru de ocrotire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS