-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCopil de patru ani, aruncat de mama lui de pe tobogan

Copil de patru ani, aruncat de mama lui de pe tobogan

O femeie, în vârstă de 31 de ani, şi-a bruscat copilul, într-un parc din municipiul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, şi l-a aruncat de pe tobogan, de la o înălţime de aproximativ 1,5 metri. Mama copilului a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie, iar copilul la Urgenţe, informează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, întreaga scenă în care o femeie, într-un acces de furie, şi-a aruncat copilul de patru ani de pe un tobogan a fost observată de alţi oameni din parcul din Caransebeş, care au sunat imediat la numărul de urgenţe 112. 

Copilul, în vârstă de patru ani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Caransebeş cu traumatism cranio-cerebral şi plagă la nivelul capului şi rămâne internat în spital, sub supraveghere medicală.

Mama lui a fost dusă de poliţişti la Spitalul de Psihiatrie. 

Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin au deschis o anchetă în acest caz şi au dispus măsura plasamentului în regim de urgenţă a celor trei copii minori ai femeii, de 1, 4 şi 14 ani. 

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului, iar poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS