Doi craioveni figurează în continuare pe lista persoanelor căutate prin Interpol. Este vorba de doi bărbaţi daţi în urmărire de autorităţile judiciare din India. Cei doi sunt acuzați că au montat dispozitive de copiere a datelor cardurilor de credit pe bancomate din orașul Thiruvananthapuram, capitala statului Kerala din sudul Indiei. Alături de cei doi sunt căutaţi alţi doi bărbaţi, unul din Bucureşti şi altul din Reşiţa.
Gazata de Sud prezenta, în octombrie 2016, cazul a doi craioveni, daţi în urmărire de autorităţile din India. Alături de cei doi craioveni a mai fost pus sub acuzare un bucureştean şi un bărbat din Reşiţa.
Cei patru au fost acuzaţi că au montat aparatură pentru copierea datelor cardurilor de credit pe bancomate din Thiruvananthapuram. Ca mod de operare, anchetatorii au reținut că suspecții au intrat în India în baza unor vize de turist. S-au cazat la hoteluri diferite din Thiruvananthapuram, după care au montat dispozitive pentru copierea datelor cardurilor de credit pe mai multe bancomate din oraș. Odată copiate, datele erau transmise în Bulgaria pentru a fi decriptate. Mai departe, datele erau rescrise pe alte carduri, iar cu acestea se făceau retrageri frauduloase din conturile victimelor. Cele mai multe retrageri au fost făcute de la diverse bancomate din Mumbai, India. În prezent, cei patru suspecţi sunt căutaţi prin Interpol.
Român arestat în India
În august 2016, poliția indiană a anunțat că a arestat un cetățean român suspectat de furturi prin clonarea unor carduri bancare în sudul Indiei, dar și că face eforturi pentru capturarea altor suspecți. Românul de 27 de ani a fost reținut în Mumbai, de unde fuseseră făcute cele mai multe retrageri din conturile victimelor. După analiza imaginilor camerelor de supraveghere montate în apropierea ATM-urilor, anchetatorii indieni au reușit să identifice toți suspecții. Printre ei se numără şi cei doi craioveni căutaţi în continuare prin Interpol.
„Carder“ craiovean, prezentat drept terorist în India
În octombrie 2019, autorităţile indiene au anunţat capturarea unui alt craiovean implicat în infracţiuni cu carduri de credit. Alături de craiovean a fost reţinut şi un bărbat din Galaţi. De altfel, la acea vreme, polițiştii indieni i-au scos pe cei doi într-o conferinţă de presă, cu feţele acoperite cu cagule. Potrivit presei din India, cei doi români au fost arestaţi sub acuzaţia de terorism cibernetic.
Poliţiştii indieni au explicat atunci că cercetările în acest caz au fost începute după ce reprezentanţii Băncii de Stat din India (SBI) au anunţat că au găsit un dispozitiv suspect montat pe un bancomat din Hyderabad. Suspecţii au fost acuzaţi că, în cursul lunii octombrie 2019, au montat aparatură pentru copierea datelor cardurilor de credit pe mai multe bancomate din Hyderabad, Uppal sau Mehdipatnam.