12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă persoane decedate într-un accident rutier cu trei maşini

Două persoane decedate într-un accident rutier cu trei maşini

Doi bărbaţi, de 21 şi 59 de ani, au decedat, joi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei maşini, petrecut în localitatea Căpuşu Mare din judeţul Cluj.

„Un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din comuna Căpuşu Mare, care se deplasa în direcţia municipiului Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care îl preceda, iar ulterior autoturismul acestuia a pătruns pe sensul opus de mers, unde a avut loc un impact cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Gilău. În urma impactului, a rezultat decesul celor doi conducători auto”, se arată într-o informare a IPJ Cluj.

Echipajele SMURD sosite la faţa locului au încercat timp de o oră să îi resusciteze pe cei doi bărbaţi.

„Pompierii au acţionat de urgenţă cu echipamentele hidraulice, pentru a asigura accesul la cele două victime şi pentru a efectua extragerea acestora fără agravarea leziunilor suferite. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare pentru ambele persoane, însă, din păcate, după mai bine de o oră de eforturi, s-a constatat că nu au putut readuce semnalele vitale pentru aceştia”, au anunţat reprezentanţii ISU Cluj. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS