0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMarius Eduard Moise, ​ofițer de poliție judiciară din DNA, trimis în judecată

Marius Eduard Moise, ​ofițer de poliție judiciară din DNA, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Moise Marius Eduard, potrivit unui comunicat al DNA.

MOISE MARIUS EDUARD, la data faptelor ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A. (până în martie 2020), în prezent comisar șef în cadrul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (două acte materiale),
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2018 – iunie 2019, inculpatul Moise Marius Eduard, în calitate de ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A, i-ar fi pretins unui funcționar din administrația publică locală foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în obținerea, de către acesta din urmă, a două contracte pentru firma sa (din derularea cărora a fost obținută suma totală de 2.158.262 lei).
În schimbul acestui „ajutor”, ofițerul de poliție judiciară ar fi promis și ar fi asigurat funcționarului acces la informații nedestinate publicității, respectiv date cu privire la activitățile de urmărire penală derulate într-un dosar al D.N.A. (momentele în care se realizau audieri de persoane, ridicări de documente etc.).
În perioada 2018 – 2020, inculpatul Moise Marius Eduard a utilizat un autoturism de lux (Mercedes GLE 450/4MATIC AMG) înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acționat.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, la data de 15 decembrie 2020, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu omul de afaceri menționat mai sus, detalii la http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10170.
Ulterior, omul de afaceri a fost condamnat definitiv la doi ani și șase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și șase luni și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a unor drepturi, detalii la http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10356.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal – trimiterea rechizitoriului reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS