0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMotociclist ucis de un șofer care a trecut cu mașina peste linia dublă continuă

Motociclist ucis de un șofer care a trecut cu mașina peste linia dublă continuă

Un motociclist care circula regulamentar și-a pierdut viața după cea a fost lovit violent de un autoturism al cărui şofer a trecut peste linia dublă continuă, pentru a întoarce pe celălalt sens, informează Observatornews.

Tragedia s-a petrecut pe DN 71, la intrarea în Târgovişte, dinspre Pucioasa. Motociclistul, de 53 de ani, circula regulamentar, dar a fost lovit violent de o maşină. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat zeci de metri pe asfalt.

Din primelele date, se pare că de vină ar fi un șofer, de 29 de ani, care ar fi virat la stânga peste linia dublă continuă, pentru a ieşi din parcarea unui fast-food.

„Un accident rutier, produs pe DN 71, între un autoturism şi o motocicletă. Ne-am deplasat la faţa locului cu o autospecială de descarcerare şi o ambulaţă SMURD. Ajuns la locul intervenţiei, am constatat că nu avem persoane încarcerate, dar avem o victimă care a fost preluată de echipajul ambulanţei SAJ„, a comunicat ISU Dâmbovița.

Medicii n-au mai putut face însă nimic pentru a-i salva viaţa.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS