Doi bărbați, de 31 și respectiv de 51 de ani, din Maglavit, care stăteau pe o bancă, au fost loviți de un bolid scăpat de sub control.
Polițiștii din Calafat au fost sesizați, aseară, prin apel 112, că, în comuna Maglavit, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, un autoturism care circula pe raza comunei Maglavit, către Drobeta-Turnu Severin, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț de colectare al apei pluviale.
Din impact, autoturismul a fost proiectat într-un cap de pod, accidentand totodată, doi bărbați de 31, respectiv 51 de ani, ambii din comuna Maglavit, care erau așezați pe o bancă, amplasată pe trotuar.
În urma evenimentului rutier, cei doi bărbați aflați pe bancă au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
După producerea accidentului, conducătorul autoturismului ar fi părăsit locul accidentului, plecând într-o direcție necunoscută.
Din cercetări, polițiștii au identificat un tânăr de 26 de ani, din Maglavit, bănuit că ar fi condus autoturismului implicat în evenimentul rutier.
De asemenea, din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul bănuit nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii desfășoară activități pentru depistarea tânărului bănuit de comiterea accidentului, conducerea acestuia la sediul poliției pentru audieri și testarea cu aparatul alcooltest.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.