0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBătrân de 88 ani, salvat de pompierii voluntari din locuinţa în flăcări

Bătrân de 88 ani, salvat de pompierii voluntari din locuinţa în flăcări

Un bătrân, în vârstă de 88 ani, din localitatea Viişoara – comuna Alexandru cel Bun, a fost salvat, luni, de pompierii voluntari, din locuinţa care a fost cuprinsă de un incendiu, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case şi la mai multe anexe gospodăreşti construite în prelungire.

„Proprietarul locuinţei, în vârstă de 88 de ani, se afla într-una din anexele gospodăreşti. Acesta a fost evacuat din interiorul anexei de către voluntarii de la SVSU Alexandru cel Bun şi alţi cetăţeni aflaţi la locul evenimentului. Bărbatul a suferit un atac de panică”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, ce se întorcea de la o misiune, a oprit la locul evenimentului şi i-a acordat îngrijiri medicale bătrânului.

Acesta a refuzat să fie transportat la spital.

Pompierii intervin pentru lichidarea incendiului după care vor stabili care a fost cauza izbucnirii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS