-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort şi un rănit după ce un microbuz s-a tamponat cu un TIR

Un mort şi un rănit după ce un microbuz s-a tamponat cu un TIR

O persoană a decedat, iar o alta a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, luni, pe raza localităţii sucevene Valea Putnei, informează Agerpres.

Potrivit ISU Suceava, accidentul s-a produs din cauza coliziunii unui microbuz cu un autotren.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, în sprijinul cărora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

La sosirea salvatorilor au fost găsite două victime neîncarcerate, dintre care una în stare de inconştienţă.

Victimei în stare de inconştienţă, o femeie, i s-au aplicat manevrele de resuscitare la care nu a răspuns şi a fost declarat decesul.

Cea de a doua victimă a primit ajutor medical la faţa locului şi a fost preluată, ulterior, de echipajul SAJ pentru a fi transportată la spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS