Un bărbat din Satu Mare a scăpat cu viaţă ca prin minune, marţi, după ce maşina pe care o conducea cu viteză excesivă s-a rupt în două.
Totul s-a întâmplat după ce autoturismul s-a izbit de un stâlp, a ricoşat într-un utilaj agricol, iar apoi într-un TIR.
Accidentul a avut loc în localitatea Marna Nouă din judeţul Satu Mare, potrivit www.presasm.ro.
Şoferul, un localnic de 45 de ani, a scăpat cu viaţă şi a fugit într-un lan de porumb.
Acolo l-au găsit poliţiştii, care au descoperit că acesta mirosea puternic a alcool şi avea permisul de conducere suspendat.
Individul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale şi pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat, sub influen?a alcoolului ?i fugă de la locul accidentului.