-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat căutat de poliţie a încercat să intre în ţară ascuns sub bancheta unei maşini

Un bărbat căutat de poliţie a încercat să intre în ţară ascuns sub bancheta unei maşini

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, au oprit pentru control, la intrarea în țară, un autoturism în care au depistat un cetățean român căutat de autorităţile române, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, scrie Digi24.

Marţi, 5 octombrie, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România cetățeanul român C.B., în vârstă de 20 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în România, arată un comunicat al instituției.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în România, în maşina condusă de sucevean, pe bancheta din spate, sub bagaje şi haine, a fost descoperită o persoană. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul – D.B., în vârstă de 30 de ani, din judeţul Suceava – este căutat de către autoritățile din România pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației, pentru furt calificat, loviri şi alte violenţe. Pe numele acestuia a fost emis, de către Judecătoria Suceava, un mandat european de arestare şi un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Persoana în cauză are de executat cinci ani de închisoare, acesta fiind motivul pentru care a încercat să se sustragă de la controlul de frontieră. Mai mult, asupra lui a fost descoperit şi un permis de conducere care nu îndeplinea condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, fiind fals.

Acum, D.B. este cercetat şi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale fiind predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Totodată, conducătorul auto este cercetat pentru complicitate la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS