-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort și trei răniți după o tamponare pe DN 2

Un mort și trei răniți după o tamponare pe DN 2

O persoană a decedat şi alte trei au fost rănite, duminică, în urma coliziunii a două autoturisme pe DN 2, între localităţile Pătrăuţi şi Dărmăneşti, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, citat de Agerpres.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD (EPA şi TIM), în sprijinul acestora ajungând şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Potrivit sursei citate, una dintre cele patru victime ale accidentului rutier era inconştientă la sosirea salvatorilor, i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar nu a răspuns la acestea şi s-a declarat decesul.

Celelalte trei persoane rănite au fost transportate la UPU Suceava. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS