Polițiști din Coșoveni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Henry Ford, din Craiova, s-au sesizat cu privire la faptul că, din zona unui ansamblu de vehicule, format din autotractor și semiremorcă, care se afla oprit în zona respectivă, se auzeau voci și zgomote.
La fața locului a intervenit și un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj.
În urma efectuării controlului amănunțit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, în semiremorcă, doi cetățeni străini, care nu aveau aveau asupra lor documente de identitate.
Aceștia au fost conduși la sediu secției, pentru verificări.
Cei doi cetățeni ar avea 21 și 22 de ani, ar fi de naționalitate pakistaneză și ar fi urcat clandestin în autotren în Turcia, intenționând să ajungă în vestul Europei.
La finalul verificărilor, cele două persoane depistate vor fi predate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.