-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentArestat după trei luni de la producerea unui accident

Arestat după trei luni de la producerea unui accident

Poliţişti de la Secţia 2 au reţinut, ieri, un craiovean de 19 ani, acuzat de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis. Potrivit oamenilor legii, la sfârşitul lunii iulie, suspectul a furat un autoturism din Craiova. A ajuns până în localitatea Bucovăţ, unde a intrat într-un copac.

Poliţiştii doljeni au orecizat că furtul a avut loc în noaptea de 24 spre 25 iulie, anul acesta.

„Poliţiştii au stabilit că tânărul în cauză, în noaptea de 24 spre 25 iulie, în jurul orei 02:00, ar fi sustras din parcarea unui bloc de pe strada Dr. Mihai Cănciulescu, din Craiova, un autoturism parcat, care aparţine unei femei de 53 de ani, din localitate. Autoturismul avea portiera dreaptă faţă închisă, dar neasigurată, iar cheia autoturismului era lăsată în interior, pe bancheta dreapta faţă,

Tot din cercetări, a reieşit că tânărul ar fi condus autoturismul, deşi nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, până în extravilanul comunei Bucovăţ, unde a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul într-un copac, rezultând avarierea acestuia”, au precizat oamenii legii.

Arestat după trei luni

După producerea accidentului, suspectul a abandonat autoturismul şi a fugit. A fost prins în noaptea de duminică spre luni, în Bucureşti.

„Pe numele tânărului, poliţiştii au emis un mandat de aducere, în vederea depistării acestuia şi conducerii la sediul poliţiei pentru cercetări. În noaptea de 10/11 octombrie, cel în cauză a fost depistat de poliţişti din cadrul DGPMB – Secția 3 Poliție, pe raza municipiului Bucureşti, fiind preluat de poliţişti din cadrul Secției 2 Poliție Craiova şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări”, au mai explicat poliţiştii.

În cursul zilei de ieri, craioveanul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore. Tot ieri, a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a emis pe numele inculpatului un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS