0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentS-au urcat la volan fără permis şi au intrat cu maşinile în copaci

S-au urcat la volan fără permis şi au intrat cu maşinile în copaci

Poliţiştii doljeni au fost nevoiţi să urmărească, miercuri noaptea, doi tineri care au condus fără permis şi au refuzat să oprească la semnalele oamenlor legii. Cei doi, dintre care unul este minor, s-au ales cu dosare penale pentru conducere fără permis.

Primul incident a avut loc în comuna doljeană Amărăştii de Jos. Oamenii legii au încercat să tragă pe dreapta un autoturism, însă şoferul a accelerat.

„Conducătorul autototurismului nu s-a conformat semnalului, mărind viteza de deplasare, în direcţia comunei Amărăştii de Sus. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei în funcţiune. Urmărirea s-a încheiat după aproximativ 2 kilometri, pe DJ 561 C, unde conducătorul auto a pierdut controlul volanului, intrând într-un copac aflat pe marginea părţii carosabile”, au precizat poliţiştii doljeni.

După producerea accidentului, şoferul a coborât din autoturism şi a fugit. A fost prins de poliţişti după câteva sute de metri. După ce l-au imobilizat, oamenii legii au stabilit că este vorba de un tânăr de 17 ani, din localitate. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Pe numele tânărului de 17 ani a fost întocmit un dosar pentru conducere fără permis.

Tânăr fără permis, urmărit pe străzile din Craiova

Tot miercuri noaptea, un echipaj de poliţişti de la Secţia 3 Craiova a observat, pe Calea București, un autoturism care circula şerpuit. Când a observat poliţiştii, şoferul a apăsat pedala de acceleraţie.

„Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei în funcţiune, pe mai multe străzi din Craiova.

Urmărirea s-a finalizat în zona gării din localitate, unde conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul într-un copac. Ulterior, a abandonat autoturismul şi a părăsit locul accidentului în fugă. Poliţiştii au reuşit prinderea și imobilizarea conducătorului auto, care a fost identificat în persoana unui tânăr de 21 de ani, din Sadova”, au mai explicat oamenii legii.

În urma verificărior, poliţiştii au stabilit că tânărul nu are permis de conducere. Şi pe numele acestuia a fost întocmit un dosar pentru conducere fără permis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS