6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPatru răniți într-un incendiu care a cuprins o casă din Poboru, Olt

Patru răniți într-un incendiu care a cuprins o casă din Poboru, Olt

Patru persoane, cu vârste între 57 și 83 de ani, au ajuns la spital noaptea trecută, în urma unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Poboru, Olt. Pompierii spun că, cel mai probabil, cauza incendiului a fost folosirea lichidelor inflamabile pentru aprinderea focului în sobă.

”Evenimentul a avut loc în comuna Poboru, iar pentru gestionarea acestuia au intervenit pompierii Stației Scornicești, cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție, dar și trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la două încăperi ale locuinței, iar cele patru persoane se aflau în afara casei, conștiente. Cele patru victime, cu arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU Slatina. În urma incendiului au ars bunurile din două camere de locuit și circa 10 metri pătrați de tavan”, au explicat pompierii.

Cauza probabilă a incendiului ar fi fost folosirea lichidelor combustibile neadecvate, pentru aprinderea focului.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă cetățenilor să nu aprindă focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile precum benzină, gaz sau a altor substanțe periculoase. De asemenea, este interzisă utilizarea altor materiale combustibile, în afară de cele pentru care soba a fost proiectată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS