-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Minor implicat într-un accident pe E 574, în Olt. Traficul este blocat

(VIDEO) Minor implicat într-un accident pe E 574, în Olt. Traficul este blocat

-

UPDATE: Un accident cu două autoturisme implicate, în care se aflau patru persoane, printre care și un minor, s-a produs în această dimineaţă pe E 574, la Negreni, în judeţul Olt, potrivit primelor informații oferite de ISU Olt.

„Echipaje de la Staţia Scorniceşti şi Detaşamentul Slatina, cu autospeciale şi echipamente pentru descarcerare şi prim ajutor, acţionează pe Drumul European 574, în zona localităţii Negreni, la un accident rutier. Din primele informaţii, în accident sunt implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane“, au comunicat reprezentanţii ISU Olt.

„În acest moment traficul este complet blocat“, au precizat şi poliţiştii. 

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Olt, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 4 persoane. Într-un autoturism se afla doar șoferul, respectiv un bărbat, în vârstă de 78 ani, din municipiul Câmpulung, județul Argeș, iar în celălalt se aflau 3 persoane, respectiv șoferul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, și 2 pasageri, o femeie, în vârstă de 33 de ani și un minor în vârstă de 4 ani, toți din comuna Daneți, județul Dolj.

În urma coliziunii, cele 4 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Șoferul, în vârstă de 40 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt conducător auto nu a putut fi testat, urmând a-i fi recoltate probe biologice de sânge, la unitatea spitalicească, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS