Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Rurală Deveselu au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 45 de ani, din județul Olt.
Măsura a fost dispusă într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală .
În fapt, bărbatul este bănuit că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2021, ar fi atins-o în zonele intime, pe o minoră, în vârstă de 10 ani, în timp ce se afla pe raza municipiului Caracal, cât și pe raza comunei Vlădila.
În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propuneri legale.