-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCopil de un an, bătut de mamă până a intrat în comă

Copil de un an, bătut de mamă până a intrat în comă

Un copil de un an a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce a fost bătut de mama lui. Agresiunea a avut loc la Brăilă, iar copilul a fost transferat, în comă, la Spitalul Grigore Alexandrescu din București. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile și este acuzată de tentativă de omor.

Femeia de 24 de ani și-ar fi lovit puternic copilul în cap, după care, însoțită de partererul ei, l-a dus la spital.

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele: Organele de urmărire penală au fost sesizate de către reprezentanţii legali ai Spitalului Judeţean Brăila-U.P.U. cu privire la faptul că un minor în vârstă de 1 an şi două luni a fost adus de către mamă şi de concubinul acesteia, în stare gravă, respectiv în comă – Glascow III.

Din cauza gravităţii stării minorului, acesta a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” Bucureşti, unde s-a constatat că prezenta comă Glascow III; Sindrom Silverman sau sindromul copilului bătut/smucit; leziuni cranio-cerebrale cu caracter înalt sugestiv pentru traumatism sever non-accidental; fragmente osoase detaşate, parțial lizate occipital; fractură parieto-occipital dreapta; leziuni cerebrale ireversibile.

S-a constatat că feia a pus în primejdie gravă viaţa copilului

S-a constatat urmare cercetărilor efectuate în cauză că, în perioada septembrie-02.11.2021, inculpata a pus în primejdie gravă viaţa copilului prin exercitarea unor acţiuni dar şi inacţiuni – loviri cu palma în zona corpului, cu palma puternic în zona capului, respectiv în zona cefei, acţiuni de smucire, zdruncinare puternică.

Lăsarea copilului singur în casă în patul adulţilor care nu avea grilaj de protecţie corespunzător unui copil de 1 an şi două luni care nu mergea ci doar se deplasa sprijinindu-se în mâini şi picioare, context în care acesta cădea din pat şi se lovea cu capul de pardoseala din beton acoperită cu mochetă, neacordarea îngrijirilor corespunzătoare din momentul în care a observat că minorul se simţea rău. Refuzul acesteia de a solicita ajutorul cadrelor medicale (solicitare ambulanţă, contactare medic de famile etc.) aceste ultime acţiuni fiind efectuate de către concubinul său la observarea atitudinii sale pasive, care au condus la starea critică a copilului”, se arată în comunicatul transmis de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, citat de obiectivbr.ro.

Starea copilului este foarte gravă, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele de recuperare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS