-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPedeapsă cu suspendare pentru un consultant în domeniul fondurilor europene

Pedeapsă cu suspendare pentru un consultant în domeniul fondurilor europene

Procurorii DNA au anunţat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un consultant în domeniul fondurilor europene. Este vorba de o femeie care a acceptat o pedeapsă de un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru tentativă la folosirea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit anchetatorilor, inculpata ar fi despus documenet false în dosarele a patru fermieri care încercau să acceseze fonduri europene.

„În cursul anului 2020, inculpata, în calitate menționată mai sus, ar fi falsificat mai multe documente pe care ulterior le-a inserat în dosarele a patru fermieri care au încercat să acceseze fonduri nerambursabile în cadrul submăsurii 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.
Cererile de finanțare respective, însoțite fiecare în parte de documentația aferentă, conținând implicit și documentele întocmite de inculpată (facturi, chitanțe, etc. presupus emise de o societate radiată din anul 2015), nu au fost aprobate la finanțare”, au precizat procurorii DNA.

Acord de reconoaştere a vinovăţiei

În prezența avocatului, în faţa anchetatorilor, inculpata a declarat că recunoaște comiterea faptelor şi este de acord să primească o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată(…) cu acordul de recunoaștere a vinovăției unei inculpate, consultant în domeniul proiectelor privind fondurile europene, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată”, au mai explicat procurorii DNA.

Acordul de reconoaştere a vinovăţiei a fost trimis judecătorilor de la Tribunalul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS