-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSpanioli prinși pe Otopeni după ce au folosit certificate Covid false pentru a intra în România

Spanioli prinși pe Otopeni după ce au folosit certificate Covid false pentru a intra în România

Doi cetăţeni spanioli cu certificate digitale de vaccinare false au fost depistaţi la Aeroportul Otopeni. Cei doi veneau de la Istanbul și au prezentat pentru controlul de intrare în România documente care nu corespundeau cu datele din actele de identitate, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră. 

„În cursul zilei de ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport „Henri Coandă” Bucureşti, s-au prezentat pentru a intra în România, cu o cursă din direcţia Turcia – Istanbul, doi cetăţeni spanioli, în vârstă de 25, respectiv 26 de ani. Cei doi pasageri au prezentat certificate digitale de vaccinare prevăzute cu cod QR, eliberate de autorităţile spaniole, care atestau faptul că sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 în Spania”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. 

Datele de identificare corespondente codului QR erau diferite faţă de datele de identitate

Poliţiştii de frontieră au constatat însă faptul că datele de identificare corespondente codului QR sunt diferite faţă de datele de identitate din documentele de călătorie prezentate la controlul de frontieră de către cei doi bărbaţi, certificatele prezentate nefiind autentice, conform Digi24.

Cei doi cetăţeni spanioli au renunţat la continuarea călătoriei

Cei doi cetăţeni spanioli au renunţat la continuarea călătoriei, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals informatic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 325 din Codul penal, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun, se mai arată în informarea oamenilor legii. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS