-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPeste 33 de tone deșeuri din Grecia, oprite la P.T.F. Giurgiu

Peste 33 de tone deșeuri din Grecia, oprite la P.T.F. Giurgiu

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind documentele de transfer ale unor deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în țara noastră. Acestea au fost returnate societăților expeditoare.

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra a două ansambluri rutiere, conduse de către doi cetățeni români, în vârstă de 29, respectiv 46 de ani.

Primul șofer transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 10.731 de kilograme deşeuri din coajă de orez, iar cel de-al doilea transporta 22.960 de kilograme deșeuri din aluminiu.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul mai multe rubrici din anexele documentelor prezentate pentru control nu era completate.

La cercetări s-a mai stabilit faptul că deșeurile erau încărcate din Grecia și aveau ca destinație două societăți comerciale din România.

În acest context, nu s-a permis accesul pe teritoriul României celor două mijloace de transport, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS