Două persoane au ajuns la spital, după un carambol între trei mașini, pe un drum din județul Bihor.
Unul dintre autoturisme ar fi intrat pe contrasens și a izbit alte două. Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre maşini s-a rostogolit și a rămas răsturnată, cu roțile în sus.
Accidentul a avut loc pe DN 76, care leagă Oradea de Beiuş. Unul dintre şoferi ar fi pierdut controlul volanului, a derapat şi a intrat pe contrasens. S-a izbit violent de alte două maşini care veneau din faţa sa.
Unul dintre şoferi şi-a dat seama că va fi lovit şi a oprit înainte de impact.
O şoferiţă de 36 de ani, aflată în prima maşină lovita, a suferit impactul cel mai puternic. Automobilul ei s-a răsturnat şi a rămas blocată în caroseria deformată. A fost nevoie de echipa de descarcerare pentru a o elibera.
Şoferul vinovat a scăpat cu câteva contuzii. Poliţiştii au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.