0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentParchetul Vâlcea a preluat cazul tinerei cu dizabilități ținută cu piciorul rupt patru luni

Parchetul Vâlcea a preluat cazul tinerei cu dizabilități ținută cu piciorul rupt patru luni

Procurorii vâlceni au deschis dosar penal şi fac cercetări, între altele, pentru abuz în serviciu şi supunere la rele tratamente în cazul unui tinere cu handicap grav de la Centrul de Îngrijiri şi Asistenţă Zătreni, care ar fi fost ţinută timp de patru luni cu un picior rupt fără să primească îngrijirile medicale necesare recuperării.

Printr-un comunicat de presă transmis sâmbătă, magistraţii vâlceni informează că dosarul a fost constituit, vineri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti, la sesizarea Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice, fiind ulterior preluat de Pachetul Vâlcea.

„La aceeaşi dată (3 decembrie, n.r.), în temeiul art. 325 Cod de procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a preluat urmărirea penală în această cauză în vederea instrumentării dosarului de către procurorii din cadrul acestei unităţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, supunere la rele tratamente şi omisiunea sesizării. Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea dosarului dată de gravitatea faptelor şi pentru a se asigura soluţionarea cu celeritate a acestuia, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiţie”, se arată în comunicatul Parchetului Vâlcea.

Fundaţia Centrul de Resurse Juridice a făcut public cazul

Fundaţia Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a făcut public cazul tinerei de 33 de ani din centrul de la Zătreni, care aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Nicolae Ciucă şi tuturor autorităţilor cu competenţe în acest domeniu, care a fost trimisă vineri, chiar de Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi.

„În data de 23 noiembrie 2021, CRJ a fost sesizat telefonic despre o tânără cu dizabilităţi intelectuale şi nevăzătoare care de patru luni suferă în urma unei fracturi de femur, survenită în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Zătreni, şi pentru care nici medicul şi nici conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea (DGASPC) nu au luat măsuri pentru a-i atenua suferinţa. Două zile mai târziu, 25 noiembrie, aflat în vizită inopinată la Zătreni, CRJ a găsit într-unul dintre dormitoarele centrului o tânără cu malnutriţie gravă, nevăzătoare, gemând de durere, cu piciorul drept rupt din luna iulie şi, cum s-a dovedit mai târziu, netratată corespunzător. Tânăra avea braţele şi picioarele imobilizate şi nu se poate exprima”, se precizează în scrisoarea deschisă a CRJ.

Declarații contradictorii

Împotriva voinţei personalului medical aflat în centru, CRJ a solicitat la 112 un echipaj medical care să îi acorde tinerei ajutor, dar echipajul UPU a informat că este nevoie ca medicul centrului din Zătreni să anunţe medicul coordonator al UPU că este o urgenţă.

„A fost nevoie de mai bine de o oră de discuţii între CRJ şi medicul coordonator, asistentele şi medicul centrului din Zătreni pentru ca într-un final să fie transportată la Spitalul Municipal din Drăgăşani. În tot acest timp, directorul general al DGASPC Vâlcea, domnul Badea, îl soma pe şeful centrului Zătreni să scoată afară echipa CRJ. Sosiţi în centru, directoarea adjunctă a DGASPC Vâlcea, doamna Jana Diaconu, şi un şef de centru din Băbeni, delegat de directorul DGASPC Vâlcea pentru a-l reprezenta, şi-au manifestat indignarea privitor la vizita inopinată a CRJ în Zătreni, adresând aceeaşi întrebare de unde ştie CRJ că este o urgenţă.

Câteva ore mai târziu, directoarea adjunctă ne-a transmis telefonic că tânăra a fost consultată de medicul din UPU Drăgăşani, că i s-a făcut chiar şi o ecografie şi i s-a montat o atelă, dar că nu prezenta urgenţă medicală şi nu a fost internată în spital. Directoarea adjunctă a promis că se va ocupa personal ca tânăra să primească îngrijirile medicale corespunzătoare. Din informaţiile CRJ a reieşit că medicul din UPU a recomandat intervenţie chirurgicală într-o secţie de ortopedie”, susţin reprezentanţii CRJ.

Aceştia au precizat că, din informaţiile pe care le-au primit joi, tânăra nu a fost programată şi nici internată pentru intervenţia chirurgicală recomandată de medicul de la UPU Drăgăşani. 

În 2 decembrie, directoarea adjunctă a DGASPC Vâlcea a spus, contactată de CRJ, că tânăra încă nu fusese internată sau programată pentru operație pentru că a fost dificil cu „zilele acestea libere”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS