-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Bilanţul erupţiei vulcanului Semeru din Indonezia a ajuns la 13 morţi

(VIDEO) Bilanţul erupţiei vulcanului Semeru din Indonezia a ajuns la 13 morţi

-

Bilanţul erupţiei vulcanului Semeru din Indonezia a crescut de la unu la 13 morţi, a raportat duminică agenţia de gestionare a dezastrelor, în timp ce echipele de salvare continuă să cerceteze zona, notează AFP.

„Bilanţul este acum de 13 morţi. Salvatorii au găsit mai multe corpuri”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al agenţiei, Abdul Muhari, precizând că 10 persoane surprinse de erupţia de sâmbătă au fost găsite în viaţă în zona situată în estul Insulei Java.

Imaginile au arătat un uriaş nor de cenuşă şi fum ridicându-se din craterul vulcanului sâmbătă

Imaginile au arătat un uriaş nor de cenuşă şi fum ridicându-se din craterul vulcanului sâmbătă, în jurul orei locale 15.00 (7.00 GMT), declanşând panică în rândul locuitorilor satelor din vecinătate care au fugit în timp ce regiunea s-a scufundat în întuneric în plină după-amiază, conform Agerpres.

Satul Lumajang a fost acoperit cu un strat gros de lavă rece şi cenuşă, potrivit corespondenţilor AFP, iar locuitorii din mai multe de sate au fost nevoiţi să meargă în adăposturi şi moschei pentru a-şi petrece noaptea.

Cel puţin 57 de persoane au fost rănite în erupţie

Cel puţin 57 de persoane au fost rănite în erupţie, dintre care 41 cu arsuri, a anunţat agenţia de gestionare a dezastrelor într-un comunicat.

Muntele Semeru, cel mai înalt din Java, are o înălţime de 3.676 de metri. Imagini ale Agenţiei de meteorologie şi geofizică din Indonezia au arătat cenuşă căzând în Oceanul Indian.

Ultima erupţie majoră a vulcanului Semeru a avut loc în decembrie 2020

Ultima erupţie majoră a vulcanului Semeru a avut loc în decembrie 2020. Atunci, mii de persoane au fost nevoite să fugă şi sate întregi au fost acoperite cu cenuşă.

Indonezia, o ţară în care se află 127 de vulcani activi, se situează în aşa numitul „Cerc de foc al Pacificului”, fiind afectată frecvent de cutremure majoritatea de mică intensitate. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS