0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn asteroid „potențial periculos” va trece în acest weekend pe lângă Pământ

Un asteroid „potențial periculos” va trece în acest weekend pe lângă Pământ

Un asteroid „potențial periculos”, potrivit clasificărilor NASA va trece în acest weekend „în apropiere” de Pământ. Acesta este mai mare decât Turnul Eiffel. Asteroidul Nereus are un potențial imens, deoarece depozitele de minereuri aflate în compoziția sa valorează peste 4,7 miliarde de dolari. 

Asteroidul în formă de ou, numit 4660 Nereus, are dimensiunea de 330 de metri pe axa lungă și se va intersecta cu orbita Pământului la o viteză de 23.700 km/h, sâmbătă, pe 11 decembrie. Corpul ceresc nu se va lovi de Pămînt, însă va fi la cea mai mică distanță față de noi din ultimii 20 de ani, scrie Space.com

Nereus, botezat după zeul grec al mării, fiul zeiței Gaia – personificarea Pământului -, va trece la „doar” 3,86 milioane de kilometri de noi, adică de aproximativ zece ori distanța Pământ-Lună. Distanța poate părea imensă, dar la nivel cosmic e „la o aruncătură de băț”. 

Potrivit clasificărilor NASA, orice obiect ceresc mai mare de 150 de metri, care trece mai aproape de 7,5 milioane de kilometri de Terra,este ținut sub observație.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS