4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFuncţionară de la Înmatriculări, achitată pentru mită şi trafic de influenţă

Funcţionară de la Înmatriculări, achitată pentru mită şi trafic de influenţă

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus achitarea unei funcţionare din cadrul SPCRPCIV Olt la data faptelor. Anchetatorii au susţinut că femeia a primit mită de la două persoane pentru înmatricularea autoturismelor fără a respecta programarea pe baza bonurilor de ordine. Iniţial, la Tribunalul Olt, inculpata a primit o pedeapsă de doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare.

Ofiţerii Serviciul Județean Anticorupție Olt anunţau, în mai 2018, plasarea sub control judiciar a unei angajate a Serviciului de Înmatriculări Olt. La acea vreme, femeia era cercetată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Potrivit oamenilor legii, funcţionara a fost denunţată de două persoane şi un agent de poliţie.

„În fapt, la data de 17.02.2017, la sediul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt au fost înregistrate două denunțuri formulate de  doi cetățeni și un agent de poliție din cadrul IPJ Olt, în care se menționa faptul că angajata SPCRPCÎV Olt a primit suma de 300 de lei în vederea înmatriculării a două autoturisme, fără a respecta programarea creată pe baza bonurilor de ordine.

Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul SJA Olt au fost delegaţi să efectueze activități de cercetare penală și investigativ-operative în vederea realizării materialului probator. Astfel s-a stabilit că s-a înmatriculat doar un autoturism, iar pentru celălalt a fost returnată suma de 150 lei”, au precizat anchetatorii.

Pedeapsă cu suspendare la Tribunalul Olt

În mnai 2018, suspecta a fost plasată sub control judiciar. În plus, i-a fost interzis să ocupe funcţia publică în desfăşurarea căreia a săvârşit fapta. Inculpata a fost trimisă în judecată în iulie 2018 pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt, instanţă care s-a pronunţat pe 1 martie, anul acesta.

Femeia a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni de închisoare pentru luare de mită. Pentru trafic de influenţă a fost condamnată la un an şi jumătate de închisoare. După contopirea pedepselor, inculpata a fost condamnată la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare. Instanţa a mai dispus ca femeia să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Funcţionară de la Înmatriculări, achitată la Curtea de Apel Craiova

Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de către inculpată la Curtea de Apel Craiova. Săptămâna trecută, pe 8 decembrie, instanţa s-a pronunţat.

Judecătorii craioveni au admis apelul inculpatei şi au dispus achitarea acesteia pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Achitarea a fost dispusă de instanţă în baza art. 16, alin.1, lit.b, Cod de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS