0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞefa Institutului de geriatrie "Ana Aslan", condamnată la închisoare cu suspendare

Şefa Institutului de geriatrie „Ana Aslan”, condamnată la închisoare cu suspendare

Anca Elena Ştefan, managerul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, a fost condamnată miercuri de Tribunalul Bucureşti la 9 luni închisoare cu suspendare, într-un dosar de fraude cu fonduri europene legat de derularea unui proiect intitulat „Anotimpuri la borcan”.

Potrivit deciziei instanţei, Anca Elena Ştefan a primit 9 luni închisoare pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul Uniunii Europene. Judecătorii au dispus însă suspendarea executării pedepsei, cu un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care ea trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Sectorului sau la Arhiepiscopia Bucureştilor, conform Agerpres.

De asemenea, Anca Elena Ştefan trebuie să plătească cheltuieli de judecată de 5.000 lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Anca Elena Ştefan a fost trimisă în judecată de DNA în decembrie 2020

Anca Elena Ştefan a fost trimisă în judecată de DNA în decembrie 2020, fiind acuzată de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, infracţiune săvârşită pe vremea când era preşedinte al Asociaţiei REACT.
Potrivit DNA, în cursul anului 2014, între Anca Elena Ştefan şi Autoritatea de Management – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM – POSDRU) s-a încheiat un contract de finanţare ce avea ca obiect proiectul „Anotimpuri la borcan”, cu o valoare totală de 6.250.616 lei.

Prin acest proiect au fost înfiinţate magazine şi mici fabrici în mediul rural

Obiectivul general al proiectului îl constituia dezvoltarea şi promovarea economiei sociale prin înfiinţarea şi dezvoltarea a 12 structuri în cadrul cărora urmau să fie create şi menţinute 60 de locuri de muncă sustenabile pentru persoane vulnerabile. Practic, prin acest proiect au fost înfiinţate magazine şi mici fabrici în mediul rural, unde se produceau şi comercializau conserve folosind produse locale. De asemenea, în aceste unităţi au fost angajate persoane vulnerabile, care aveau probleme de integrare pe piaţa muncii.

Anca Elena Ştefan ar fi schimbat destinaţia acestor sume de bani

În perioada martie – decembrie 2016, deşi a ştiut că are obligaţia să returneze către Autoritatea de Management banii necheltuiţi de către entităţile create, în total 430.052 lei, Anca Elena Ştefan ar fi schimbat destinaţia acestor sume de bani folosindu-le în alt scop, cea mai mare parte fiind transferată în conturile sale şi ale fostului său concubin.
DNA preciza că prejudiciul a fost integral recuperat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS