4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi şoferi doljeni, prinşi drogaţi la volan pe DN 2

Doi şoferi doljeni, prinşi drogaţi la volan pe DN 2

Poliţiştii din municipiul Roman, judeţul Neamţ, au depistat, pe data de 2 ianuarie, doi şoferi din Dolj care s-au urcat la volan sun influanţa substanţelor psihoactive. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, în ambele cazuri.

Potrivit oamenilor legii, cei doi doljeni au depăşit cu mult limita de viteză pe un sector de drum.

„În jurul orei 10.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat, pe Drumul Național 2, doi conducători auto, în vârstă de 32 și 33 de ani, ambii din județul Dolj, care conduceau cu 138 km/h, respectiv 128 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, în ambele cazuri”, au precizat poliţiştii.

Cei doi şoferi au fost conduși la spital, unde le-au fost recoltate probe pentru stabilirea prezenței în sânge a substanțelor stupefiante. De asemenea, le-au fost reținute permisele de conducere, fără drept de circulație.

Poliţiştii au întocmit dosare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS