-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziţii şi reţineri într-un dosar de furturi din locuinţe şi maşini

Percheziţii şi reţineri într-un dosar de furturi din locuinţe şi maşini

Procurorii prahoveni au reţinut, joi, şi cer arestarea preventivă a patru bărbaţi care furau din locuinţe şi din autoturisme. Ei au sustras din casa unui om de afaceri din Breaza 400.000 de lei. Hoţii acţionau la pont, filau timp îndelungat victimele, erau foarte precauţi şi pentru a-şi şterge urmele foloseau inclusiv un autoturism cu numere false de înmatriculare, informează News.ro.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii vineri de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorii acestei structuri împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul  de Investigatii Criminale, au făcut, joi, nouă percheziţii domiciliare în municipiile Ploieşti, Câmpina şi Bucureşti, precum şi în localităţile Poiana Câmpina şi Buşteni, la locuinţele unor persoane  bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi punerea în circulaţie sau conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, fiind puse în executare şi cinci mandate de aducere.

Hoţii acţionau la pont şi îşi filau victimele

Patru dintre cei audiaţi au fost reţinuţi, iar vineri vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

„În sarcina acestora s-a reţinut că în perioada iunie-octombrie 2021, au comis mai multe furturi din locuinţe, dar şi din autoturisme, de pe raza judeţului Prahova, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 430.000 lei”, transmite Parchetul în documentul citat.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că suspecţii ar fi sustras 400.000 de lei din casa unui om de afaceri din Breaza.

La percheziţii, anchetatorii au găsit însă doar sume mici de bani. 

Procurorii au stabilit, pe parcursul cercetărilor, că hoţii erau foarte precauţi, acţionau la pont şi chiar îşi filau victimele înainte de a da spargerile.

Pentru a nu fi prinşi, ei foloseau un autoturism cu numere false de înmatriculare.

Urmează ca instanţa de judecată să decidă, vineri, dacă emite mandate de arestare preventivă pe numele celor patru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS