4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPoliţistul care a accidentat mortal o fată de 13 ani, pus sub acuzare

Poliţistul care a accidentat mortal o fată de 13 ani, pus sub acuzare

Poliţistul care a accidentat mortal, joi, o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Radu Călin, a anunţat vineri că poliţistul are calitatea de suspect şi a fost audiat de procurori.

El a adăugat că procurorul de caz analizează dacă se impune luarea unor măsuri preventive în cazul agentului.

„Pe data de 13 ianuarie 2022, suspectul, agent de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Secţia 15 Poliţie, în timp ce conducea o autospecială de poliţie pe un bulevard din Sectorul 1, în momentul în care a ajuns la o trecere de pietoni, ca urmare a nerespectării limitei maximă de viteză admisă în localităţi, nu a acordat prioritate de trecere victimei şi a accidentat-o, provocându-i leziuni traumatice, ce au cauzat decesul imediat al victimei. Victima minoră, în vârstă de 13 ani, era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni. La acest moment, procurorul de caz apreciază cu privire la dispunerea unor măsuri preventive”, a declarat Radu Călin., conform Agerpres.

Reprezentantul Parchetului a precizat că maşina condusă de poliţist avea semnalele luminoase în funcţiune, iar agentul nu se afla în misiune

Reprezentantul Parchetului a precizat că maşina condusă de poliţist avea semnalele luminoase în funcţiune, dar nu şi pe cele acustice, iar agentul nu se afla în misiune.

Pe de altă parte, el a refuzat să confirme faptul că poliţistul mergea „să-şi ia de mâncare”, aşa cum a apărut această informaţie în presă.

„La acest moment, din administrarea mijloacelor legale de probă, s-a reţinut că avea în funcţiune semnalele luminoase, dar nu şi pe cele acustice, că nu se afla în misiune, iar procurorii nu au reţinut incidenţa niciunei cauze justificative sau de neimputabilitate. Are calitatea de suspect şi i-a fost adusă la cunoştinţă acuzaţia (…). S-a stabilit că nu a respectat regimul de viteză în zona respectivă. S-a dispus efectuarea unei expertize pentru a se stabili viteza exactă”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Parchetului.

Poliţistul obţinuse permisul de conducere în România în 2012 şi l-a preschimbat în 2016 în Marea Britanie

Biroul de presă al Poliţiei Capitalei a transmis vineri că poliţistul obţinuse permisul de conducere în România în 2012 şi l-a preschimbat în 2016 în Marea Britanie, fiind valabil pe bază de reciprocitate cu Uniunea Europeană.

Accidentul s-a petrecut joi în Sectorul 1, agentul de poliţie aflat la volan lovind cu maşina două fete care traversau strada. Una dintre ele a fost transportată la spital, iar cea de a doua a murit la locul accidentului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS