1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPolițistul care a ucis fetița, plasat sub control judiciar

Polițistul care a ucis fetița, plasat sub control judiciar

Poliţistul care a accidentat mortal o fată de 13 ani şi a rănit-o pe o alta de 11 ani, în Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

La ieșirea de la audieri, el a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, unii dintre ei afirmând că au fost loviți de acesta, când încerca să-i evite, fugind spre un autovehicul care îl aștepta. Anterior, procurorii au precizat că la momentul producerii accidentului nu era misiune și conducea cu viteză peste limita legală, urmând a fi dispusă o expertiză care să stabilească viteza exactă. Polițistul este cercetat pentru ucidere din culpă. Mașina de poliție avea semnalele luminoase în funcțiune, nu și pe cele acustice, iar fetele erau pe trecerea de pietoni.

”Ca urmare a nerespectării limitei maxime de viteză admise în localitate, nu a acordat prioritate de trecere victimei şi a accidentat-o, provocându-i leziuni traumatice ce au cauzat decesul imediat. Facem precizarea că victima minoră în vârstă de 13 ani era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni”, a declarat, vineri, procurorul Călin Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.

El a precizat că maşina avea mijloacele luminoase în funcţiune, dar nu şi pe cele acustice, că poliţistul nu se afla în misiune, iar procurorii nu au reţinut incidenţa niciunei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Acesta a explicat şi că se va dispune o expertiză pentru a se afla viteza cu care circula poliţistul la momentul producerii accidentului.

Poliţistul are calitatea de suspect şi i-a fost adusă la cunoştinţă acuzaţia de ucidere din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS