6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentManagerul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, mort într-un accident pe Dunăre

Managerul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, mort într-un accident pe Dunăre

Managerul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, Claudiu Buzatu, şi-a pierdut viaţa la 42 de ani, într-un accident produs sâmbătă, pe Dunăre. După primele cercetări, oamenii legii au stabilit că barca în care se afla la pescuit, împreună cu un alt bărbat, s-a răsturnat. Cei doi au fost aduşi la mal de un alt pescar, însă medicii nu au putut face nimic pentru bărbatul de 42 de ani.

Potrivit poliţiştilor doljeni, incidentul a avut loc în zona localităţii Desa.
„Polițiștii Postului de Transporturi Navale Calafat au fost sesizați cu privire la faptul că, pe fluviul Dunărea, în dreptul localității Desa, o barcă de pescuit s-ar fi răsturnat. 
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că, în eveniment a fost implicată o barcă de pescuit sportiv, în care se aflau doi bărbați de 40 și 42 de ani, ambii din județul Dolj și care s-ar fi răsturnat. Cele două persoane au fost aduse la mal de un alt bărbat ce se afla și acesta la pescuit. În urma evenimentului, bărbatul de 42 de ani a decedat”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Aceştia din urmă au mai explicat că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Medicii nu l-au putut salva pe bărbatul de 42 de ani

Pompierii doljeni au precizat că la locul incidentului a fost trimis elicopterul SMURD şi un echipaj de prim ajutor, însă medicii nu au putut face nimic pentru bărbatul de 42 de ani. 

„Ambele persoane au fost scoase la mal de alte persoane aflate în zonă. Se intervine cu elicopterul SMURD si un echipaj de prim ajutor. După o primă evaluare, o persoană se află în stop cardio-respirator şi o persoană în şoc hipotermic. Persoana aflată în stop cardio-respirator nu a răspuns maneverelor de resuscitare”, au precizat reprezentanţii ISU Dolj.

Viceprimar al comunei Poiana Mare în două mandate

Potrivit PNL Dolj, Claudiu Buzatu a ocupat scaunul de viceprimar al comunei Poiana Mare în două mandate. De asemenea, a fost preşedinte al PNL Poiana Mare. De altfel, sâmbătă seara, PNL Dolj a transmis un mesaj de condolenţe.

„PNL Dolj a primit cu adâncă tristețe vestea tragică a decesului colegului nostru Claudiu Buzatu, director al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, fost președinte al organizației Poiana Mare a Partidului Național Liberal și viceprimar al comunei în două mandate. În aceste momente grele transmitem condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis PNL Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS