1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) O "furtună majoră de iarnă" a lovit estul Statelor Unite

(VIDEO) O „furtună majoră de iarnă” a lovit estul Statelor Unite

-

Milioane de americani au stat la adăpost duminică, deoarece o „furtună majoră de iarnă”, potrivit serviciilor meteorologice, a lovit estul Statelor Unite însoţită de zăpadă şi gheaţă, provocând întreruperi de curent care au afectat cel puţin 235.000 de persoane, scrie AFP.

Miezul furtunii era aşteptat în cursul serii. „O furtună majoră de iarnă va lovi estul Statelor Unite în noaptea de duminică spre luni”, a avertizat National Weather Service (NWS), indicând că până la 30 de centimetri de zăpadă ar putea acoperi o zonă care se întinde din Tennessee până în Georgia, în sud-est, şi de la Vermont la statul New York, în nord-est, cu vânturi puternice şi ploaie îngheţată.

Vânturile ar putea atinge puterea unui uragan pe coasta Atlanticului, a avertizat din nou NWS.

Transporturile au fost deja serios perturbate

Transporturile au fost deja serios perturbate. Mii de zboruri au fost anulate şi o porţiune din autostrada Interstate I95 a fost închisă în Carolina de Nord.

Şoferii au fost avertizaţi despre „condiţii periculoase ale drumurilor” şi trafic cu probleme din Arkansas (sud) până în Maine (nord-est).

„Aerul arctic deja existent în centrul şi estul Statelor Unite se va combina cu acest sistem dinamic pentru a crea un strat gros de peste 30 de centimetri de zăpadă”, potrivit NWS.

Statul Florida (sud-est) a fost afectat indirect

Statul Florida (sud-est), mai obişnuit cu o vreme calmă chiar şi în această perioadă a anului, a fost afectat indirect când mai multe tornade însoţite de ninsoare, cauzate de această furtună de iarnă, au provocat duminică pagube materiale şi inundaţii de-a lungul coastelor, potrivit Weather Channel.

Din Carolina de Nord şi de Sud până în Munţii Apalaşi, gheaţa şi vânturile puternice au complicat situaţia.

Alerta meteo de iarnă priveşte peste 80 de milioane de persoane, potrivit media americane.

Circa 2.900 de zboruri interne sau internaţionale erau anulate la mijlocul după-amiezii de duminică, potrivit site-ului web FlightAware, iar aproximativ 2.400 aveau întârzieri.

Aproximativ 235.000 de persoane din sud-estul ţării nu aveau energie electrică

Aproximativ 235.000 de persoane din sud-estul ţării nu aveau energie electrică, dintre care peste 150.000 din Carolina, potrivit PowerOutage.us.

În Georgia, un alt stat printre cele mai afectate, guvernatorul Brian Kemp a declarat vineri stare de urgenţă, iar plugurile de zăpadă erau la lucru înainte de prânz pentru a curăţa drumurile. Oraşul Atlanta, cu climă blândă, a văzut ninsori.

Virginia şi Carolina de Nord au declarat, de asemenea, stare de urgenţă. Peste 30 de centimetri de zăpadă au căzut pe acest din urmă stat, potrivit canalului meteo.

Nord-estul Statelor Unite a mai fost sub zăpadă la începutul lunii ianuarie

Nord-estul Statelor Unite a mai fost sub zăpadă la începutul lunii ianuarie, acoperită de un strat de până la 30 de centimetri grosime. Sute de şoferi au rămas blocaţi aproape 20 de ore pe o arteră majoră care leagă capitala Washington.

Furtuna este de aşteptat să ajungă marţi în estul Canadei, estimează NWS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Bărbat lovit de o mașină în centrul orașului Târgu...

Un bărbat a fost rănit după ce joi seară...

ȘTIRI GdS