Un bărbat din Gorj a murit marți dimineață după ce a fost lovit de o mașină în localitatea Stănești.
Conform IPJ Gorj, un bărbat de 52 de ani, din comuna Stănești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 A către municipiul Târgu Jiu, a acroșat un pieton, de 55 de ani, din comună, care se deplasa din direcția localității Ursați, în direcția comunei Stănești, pe partea stângă șoselei.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Gorj care a acordat primul ajutor persoanei acroșate, fiind efectuate manevre de resuscitare, constantându-se decesul pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de ucidere din culpă.