-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) 38 de migranți ilegali, depistați la frontieră cu Ungaria

(VIDEO) 38 de migranți ilegali, depistați la frontieră cu Ungaria

-

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat treizeci si opt de cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, ascunși în trei mijloace de transport.

În această dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România. Șoferul transporta bunuri casnice pe ruta România-Franța.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, douăzeci și unu de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Egipt, India și Irak.

Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în ultimele 24 de ore, polițiștii au mai efectuat controlul amănunțit asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în România și condus de un cetățean român și a unei autoutilitare condusă de un bulgar, având ca destinație Germania, respectiv Austria.

În urma efectuării controlului amănunțit al mijloacelor de transport, au fost descoperiți în compartimentul pentru marfă al ansamblului rutier și într-un locaș special amenajat al autoutilitarei, șaptesprezece cetățeni străini.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, India și Irak.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS