0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat găsit mort pe stradă, după ce a refuzat să fie consultat în spital

Bărbat găsit mort pe stradă, după ce a refuzat să fie consultat în spital

Un bărbat de 47 de ani a fost găsit, marţi, decedat pe o stradă din municipiul Bârlad, după ce acesta s-ar fi deplasat spre Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman”, dar a refuzat să intre în unitatea medicală pentru a fi consultat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul se simţea rău, iar la îndemnul soţiei şi împreună cu aceasta, a mers la unitatea sanitară, dar ulterior nu a mai vrut să intre în spital şi a spus că pleacă la serviciu. Femeia a plecat apoi spre casă, iar bărbatului i s-a făcut rău şi a căzut pe stradă, fiind observat de trecători.

A fost întocmit dosar penal

„În data de 25 ianuarie, Poliţia municipiului Bârlad a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat se afla căzut pe strada Roşiori, din municipiul Bârlad. Din primele verificări s-a stabilit faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Bârlad. La examinarea sumară a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme de violenţă. Cadavrul bărbatului a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manoliu, citat de Agerpres.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS