-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei doljeni, cercetați penal pentru furt de lemne

Trei doljeni, cercetați penal pentru furt de lemne

Trei doljeni, cu vârste între 32 și 49 de ani, toți din localitatea Întorsura, sunt cercetați penal pentru furt de lemne.

Jandarmii din structura Băilești, aflaţi pe timpul executării unei misiuni specifice, au depistat, ieri după amiază, în flagrant, pe raza Cantonului nr. 11 Întorsura, trei persoane în timp ce tăiau, fără drept, mai mulţi arbori.

Jandarmii au procedat la oprirea şi legitimarea acestora, constatând că se numesc P.N.,  de 49 ani, D.F., de 47 ani şi N.C., de 32 ani, toţi din localitatea Întorsura.

La faţa locului a fost solicitat sprijinul de specialitate al unui reprezentant al Ocolului Silvic Perișor, iar în urma verificărilor şi a măsurătorilor efectuate a rezultat faptul că aceştia reușiseră să taie și să încarce în trei căruţe cantitatea de aproximativ 0,82 m3 material lemnos, de esenţă cer.

Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infrațiunilor de tăiere și furt de material lemnos și au fost înaintate organelor compentente pentru continuarea cercetărilor, iar materialul lemnos a fost predat, pe bază de proces verbal, reprezentanţilor Ocolului Silvic Perișor.

Odată cu instalarea sezonului rece, s-a constatat o creștere a faptelor de natură contravențională sau penală, constând în tăieri ilegale de masă lemnoasă, atât pentru consumul propriu, cât și pentru comercializarea ilegală.

De la începutul anului și până în prezent, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor și transportului ilegal de material lemnos.

Au fost constatate 13 fapte de natură penală privind regimul silvic și aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.600 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS