-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA sunat la 112 pentru că nu era primit într-o sală de jocuri

A sunat la 112 pentru că nu era primit într-o sală de jocuri

Un bărbat din municipiul Roman a fost amendat cu 6.000 lei de jandarmi pentru că a apelat nejustificat numărul de urgenţă 112. Acesta a reclamat că nu i se permite accesul într-o sală de jocuri de noroc.

„Ajunşi la locul sesizării, jandarmii din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Roman au constatat că interzicerea accesului în incintă de către personalul sălii este justificată deoarece bărbatul nu deţinea vreun document care să ateste rezultatul negativ al unui test nu mai vechi de 48/72 de ore, că este vaccinat sau că se află în perioada de 6 luni ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Urgenţa nejustificată l-a costat 6.000 lei

Urgenţa nejustificată l-a costat 6.000 lei, pentru că a fost amendat cu 4.000 lei pentru apelare nejustificată a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, şi cu 2.000 de lei pentru adresarea de injurii şi tulburarea ordinii publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ, Gabriela Magdalena Muraru.

În anul 2021, jandarmii nemţeni au intervenit la 926 de solicitări şi sesizări ale cetăţenilor, ca urmare a apelurilor 112, pentru aplanarea unor conflicte, agresiuni fizice, scandaluri de mică amploare, îndepărtarea urşilor din apropierea gospodăriilor sau căutarea persoanelor rătăcite, scrie Agerpres.

Dintre acestea, 63 au fost apeluri de urgenţă nejustificate, abuzive sau neconfirmate, pentru care au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS