0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGrecia: Explozii ale unor dispozitive incendiare care au vizat un jurnalist şi un poliţist

Grecia: Explozii ale unor dispozitive incendiare care au vizat un jurnalist şi un poliţist

Două dispozitive incendiare au explodat, în noaptea de luni spre marţi, la Atena, în faţa domiciliilor unui jurnalist şi unui poliţist, provocând pagube materiale însă nu şi victime, „acte criminale” condamnate de guvernul grec, relatează AFP.

Exploziile aproape simultane s-au produs marţi, în jurul orei locale 02.30 (luni 23.30 GMT), potrivit primelor informaţii ale poliţiei.

Prima s-a produs la Argyroupolis, o suburbie la est a Atenei

Prima s-a produs la Argyroupolis, o suburbie la est a Atenei, unde locuieşte un jurnalist care lucrează pentru Skai, unul dintre principalele grupuri media din Grecia (proguvernamental).

„Dormeam şi am auzit un ‘boom’, am ieşit şi uşa era în flăcări”, a declarat jurnalistul Yannis Kampourakis pentru postul de radio Skai.

A doua explozie a avut loc în faţa unui imobil în care locuieşte preşedintele unui corp special de poliţie în Kypseli

A doua explozie a avut loc în faţa unui imobil în care locuieşte preşedintele unui corp special de poliţie în Kypseli, cartier din centrul Atenei, provocând pagube materiale asupra faţadei, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Yannis Economou, a calificat aceste acte drept „criminale”, estimând că acestea „nu pot fi tolerate de niciun cetăţean republican”, potrivit agenţiei de presă elene ANA.

El a condamnat, de asemenea, „atacurile la fel de inacceptabile şi profund antidemocratice” comise în aceeaşi noapte împotriva unui local şi a unui vehicul al Attiki Odos, societatea privată care gestionează centura exterioară a zonei metropolitane Atena-Pireu, aflată în centrul unei controverse după furtuna de zăpadă care s-a abătut săptămâna trecută asupra Greciei.

Opt persoane, arestate

Opt persoane au fost arestate pentru aceste deteriorări, potrivit ANA.

Aflată sub focul criticilor de săptămâna trecută, societatea Attiki Odos, al cărei CEO a demisionat, este considerată responsabilă pentru blocarea a mii de vehicule timp de mai multe ore pe autostrada înzăpezită.

Aceste atacuri au fost revendicate pe Facebook de grupul anarhist Rubicon, cunoscut în Grecia pentru acte de vandalism comise în ultimii ani împotriva unor ambasade şi clădiri publice, fără a provoca victime.

Luni seară, acelaşi grup a aruncat manifeste în faţa Ministerului Protecţiei Civile, denunţând „incompetenţa” autorităţilor greceşti în a face faţă problemelor reţelei rutiere ale capitalei elene în timpul furtunii de zăpadă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS