0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă capete umane, furate din cimitirul din Melbourne

Două capete umane, furate din cimitirul din Melbourne

Două capete umane au fost furate din morminte separate, dintr-un cimitir din Melbourne, poliția spunând că faptele înspăimântătoare au tulburat familiile celor decedați și nu numai.

Anchetatorii spun că altceva nu s-a furat din sicriele aflate în cavouri, în cimitirul Footscray, relatează The Guardian.

Ben Jarman, ofițerul care conduce ancheta, a declarat că primul furt a avut loc în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, iar cel de-al doilea, trei nopți mai târziu. Furturile au fost săvârșite din cavouri aflate în spatele cimitirului și au fost anunțate la poliție de către persoane care au observat că acestea fuseseră devastate.

„Este foarte supărător pentru familii și nu se așteptau la o astfel de veste de la poliție”, a spus Jarman.

Anchetatorii spun că nu există legături cunoscute între cele două persoane

Anchetatorii spun că nu există legături cunoscute între cele două persoane ale căror morminte au fost vizate, a spus Jarman.

Ofițerul a mai spus că poliția nu are nicio idee cu privire la motivul acestui furt neobișnuit – care întrunește mai multe fapte penale -, dar nu a exclus să fie legat de satanism.

„Pentru că este o infracțiune atât de neobișnuită, până când nu ajungem la autor să aflăm un motiv, este foarte dificil să ne pronunțăm”, a spus el.

În regiune nu au fost înregistrate fapte similare

Ofițerul a mai spus că în regiune nu au fost înregistrate fapte similare. De asemenea, se suspectează că la furturi au participat mai multe persoane, având în vedere că accesul propriu zis la sicrie este complicat, iar pagubele lăsate în urmă sunt semnificative. Hoții, însă, au lăsat urme la fața locului care ar putea duce la identificarea lor.

După săvârșirea acestor furturi care le-a dat fiori oamenilor, poliția a anunțat că a mărit numărul de patrule în zonă, iar administrația cimitirelor a spus că va îmbunătăți sistemul de securitate și va instala inclusiv camere de supraveghere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS