0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel puţin 20 de morţi, după o intoxicare masivă cu cocaină contrafăcută în Argentina

Cel puţin 20 de morţi, după o intoxicare masivă cu cocaină contrafăcută în Argentina

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 74 au fost internate, în suburbiile oraşului Buenos Aires, după o intoxicare masivă cu cocaină contrafăcută, au anunţat miercuri autorităţile argentiniene, notează AFP, preluată de Agerpres.

Un bilanţ iniţial de 12 morţi şi circa 50 de spitalizaţi s-a înrăutăţit în cursul serii, cu victime admise în opt spitale din aglomeraţia urbană, a confirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului provinciei Buenos Aires.
Autorităţile au lansat miercuri după-amiază un apel urgent prin intermediul presei.

„Cei care au cumpărat droguri în ultimele 24 de ore trebuie să le arunce“

„Cei care au cumpărat droguri în ultimele 24 de ore trebuie să le arunce”, a declarat ministrul securităţii al provinciei Buenos Aires, Sergio Berni. Autorităţile „încearcă să localizeze substanţa toxică pentru a o scoate din circulaţie”, a adăugat el.
Operaţiuni ale poliţiei au fost efectuate în suburbia defavorizată Loma Hermosa, la nord-vest de capitală, iar circa zece persoane au fost reţinute, potrivit ministrului provincial care s-a deplasat la faţa locului.
Acolo au fost confiscate pliculeţe cu cocaină, similare celor identificate de rudele victimelor, a adăugat Sergio Berni. La finalul zilei, drogul contrafăcut era în curs de analiză într-un laborator din La Plata.

Miercuri dimineaţă când au avut loc mai multe decese şi spitalizări pentru intoxicaţie

Alerta a fost dată miercuri dimineaţă când au avut loc mai multe decese şi spitalizări pentru intoxicaţie, cu severitate diferită, la trei spitale distincte din suburbiile capitalei Buenos Aires, la Hurlingham, Tres de Febrero şi San Martin. Mai mulţi dintre cei internaţi le-au spus îngrijitorilor că au consumat cocaină împreună.
Victimele, printre care mai mulţi bărbaţi în vârstă de treizeci şi patruzeci de ani, au suferit convulsii violente şi stop cardiac brusc, potrivit rapoartelor medicale citate de mai multe media.

Anchetatorii se tem că bilanţul s-ar putea înrăutăţi

„Există o componentă importantă care atacă sistemul nervos central”, a subliniat Sergio Berni.
Anchetatorii se tem că bilanţul s-ar putea înrăutăţi, odată cu descoperirea unor victime care nu ar fi avut timp sau mijloace să ajungă la centru de îngrijire. „Sunt morţi pe drumurile publice sau în locuinţe al căror număr nu a putut fi stabilit”, a spus o sursă oficială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS