0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentȘofer turc, prins cu 81 kilograme de opiu la Calafat

Șofer turc, prins cu 81 kilograme de opiu la Calafat

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui cetățean turc, acuzat de trafic internațional de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, în tirul pe care bărbatul îl conducea, polițiștii de frontieră de la Calafat au descoperit 81 kilograme de opiu. Valoarea de piață a drogurilor este de peste 1,5 milioane de euro.

Procurorii DIICOT au precizat că drogurile erau ascunse sub paravântul cabinei tirului condus de cetățeanul turc, de 48 de ani. Şoferul transporta mase plastice și circula pe ruta Turcia-Germania.

”La data de 01.02.2022, inculpatul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România, la volanul unui autocamion. Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontiera din cadrul SPF Calafat au descoperit în partea superioară a cabinei, în zona în care se află paravântul, mai multe pachete ambalate în saci de plastic, ce conțineau cantitatea de aproximativ 81 de kilograme de opiu, cu o valoare de piață de peste 1.500.000 euro”, au precizat anchetatorii.

La acțiune au participat și ofițeri de combatere a criminalității organizate.

Arestat pentru trafic de droguri de mare risc

În cursul zilei de marți, după audieri, șoferul turc a fost reținut de procurorii DIICOT pe o perioadă de 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Miercuri, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, inculpatul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanța a dispus arestarea bărbatului pe o perioadă de 30 de zile.

”Admite propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului C.F. pe o durată de 30 zile, de la 02.02.2022 până la data 03.03.2022, inclusiv”, au dispus judecătorii.

Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS