5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIz penal în vânzarea unor tablouri atribuite în fals unor pictori celebri

Iz penal în vânzarea unor tablouri atribuite în fals unor pictori celebri

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului șef secție din cadrul Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au aplicat măsuri asigurătorii asupra a 287 de bunuri mobile, de semnificație artistică (tablouri), în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiți clienți, ar fi comercializat creații artistice atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian, etc.

Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, bunurile culturale ar fi fost însoțite de certificate de expertiză, întocmite de către un expert acreditat, în care se menționa, în mod nereal, că picturile care purtau, în fals, semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora.

Până în prezent, au fost audiați mai mulți clienți, care s-au constituit parte civilă în cauză, cu sume cuprinse între 2.500 de lei și 200.000 de lei.

Astfel, în vederea soluționării cauzei sub toate aspectele și acoperirii prejudiciului creat, eventualii cumpărători care apreciază că au fost vătămați în ceea ce privește autenticitatea bunurilor mobile de semnificație artistică (tablouri) achiziționate prin intermediul galeriei de artă din București, au posibilitatea sesizării organelor de urmărire penală din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. în conformitate cu prevederile Codul de Procedură Penală, pe adresa de e-mail [email protected].

10 percheziții în București și în județele Iași și Botoșani

La data de 16 decembrie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorului șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, au efectuat 10 percheziții domiciliare, la sediul unei instituții de cultură și locuințele, respectiv sediile unor persoane fizice și juridice, situate în municipiul București și în județele Iași și Botoșani.

În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.

Perchezițiile au avut ca obiect, în primul rând, identificarea tuturor lucrărilor artistice atribuite în mod nereal unor pictori, precum și ridicarea unor documente financiar contabile, medii de stocare a datelor, înscrisuri și orice mijloace folosite în activitatea infracţională.

La percheziții au participat specialiști criminaliști din cadrul Institutului National de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. și specialiști antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La acțiune, au participat jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS