4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat împușcat în picior de un polițist pe care l-a amenințat cu o armă albă

Bărbat împușcat în picior de un polițist pe care l-a amenințat cu o armă albă

Un bărbat care ar fi amenințat un polițist a fost împușcat vineri în picior de un agent de poliție. Oamenii legii fuseseră chemaţi să ajute un echipaj de pe ambulanţă pentru internarea omului, informează Observatornews

Vineri, în jurul orei 14.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au fost solicitați pentru a acorda sprijin unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, pentru internarea unei persoane.

În urma intervenției, persoana în cauză, un bărbat de 32 de ani, ar fi devenit violentă și ar fi încercat să agreseze cu un obiect ascuțit-tăietor un agent de poliție, moment în care celălalt agent de poliție a utilizat armamentul din dotare, fiind efectuate șase focuri de avertisment, în plan vertical, și două către persoana în cauză. Aceasta a fost rănită în zona membrului inferior stâng.

În cele din urmă, bărbatul din Pucioasa a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. 

Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, informează reporterul Observator Claudiu Loghin. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS