0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Doisprezece migranţi, depistați la graniță

(VIDEO) Doisprezece migranţi, depistați la graniță

-

Poliţiştii de frontieră din Cruceni au depistat, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, doisprezece cetăţeni din India şi Pakistan care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.

Din cercetări s-a stabilit că migranţii au fost sprijiniţi de un cetăţean român, care urma să îi transporte în Timişoara, acesta fiind cercetat, în prezent, pentru infracţiunea de trafic de migranţi.

Astăzi, în jurul orei 00.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, pe DN59B, între localităţile Johanisfeld şi Foieni au observat un autovehicul care staţiona pe marginea carosabilului.

În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta era condus de un cetăţean român, iar în interior se aflau cinci persoane, cetăţeni străini. Extinzând verificările, într-un șanț din apropierea soselei au mai fost depistaţi alţi șapte cetăţeni străini.

Având suspiciuni cu privire la motivul  prezenţei în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Cruceni, pentru cercetări suplimentare.

Un român de 23 de ani, cercetat

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din India şi Pakistan, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani, care au declarat  că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, la frontiera verde. Totodată şoferul autovehiculului, un cetățean român, de 23 ani, a declarat că urma să îi transporte până în municipiul Timișoara.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini, respectiv de trafic de migranți pentru conducătorul autovehiculului. În continuare cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

Cetăţenii români şi străini să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop (021.9590).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cine sunt miniștrii viitorului guvern

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns...

ȘTIRI GdS