12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Dolj: Reținută pentru înșelăciune și uz de fals

(VIDEO) Dolj: Reținută pentru înșelăciune și uz de fals

-

O femeie de 39 de ani, din Craiova, bănuită de comiterea infractiunilor de înşelăciune şi uz de fals, a fost reținută ieri.

În dimineața zilei de ieri, polițiștii de la economic au efectuat trei percheziţii în Craiova, pentru documentarea activităţii în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În urma percheziţiilor, au fost identificate și ridicate înscrisuri, care pot constitui mijloce de probă în dosarele penale.

De asemenea, fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 1700 kg de legume.

Două persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

Din cercetări, a reieşit că, în numele societății comerciale cu sediul în Craiova, pe care femeia o administra, în cursul anului 2021, ar fi fost efectuate achiziții intracomunitare de legume si produse alimentare de la furnizori din Olanda și Franta, care ar fi fost induși în eroare cu privire la efectuarea plății contravalorii mărfii, operatorii comunitari fiind prejudiciați cu suma de aproximativ 112.000 de euro.

În baza probatoriului administrat, femeia a fost reținută de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

În cursul zilei de astăzi, cea în cauza urmează să fie prezentată Judecătoriei Craiova, cu propunere de arestare preventivă.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi au participat și poliţişti Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Dolj precum şi 3 studenți ai Academiei de Poliție A.I. Cuza.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

LDP şi-a prezentat utilajele pentru iarnă

Consiliul Județean (CJ) Dolj abordează sezonul rece cu avantajul...

ȘTIRI GdS