Pompierii militari din cadrul ISU General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați în noaptea trecută (18/19 feb. ac.), la ora 00:12 pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism în comuna Prundeni, sat Burbuceni. Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pompierii au găsit incendiul manifestându-se generalizat la două autoturisme și o locuință.
”Până la stingerea flăcărilor, au ars: elementele combustibile din interiorul a două autoturisme, aproximativ 12 mp.de lambriu din PVC cu care era placată fațada casei . De asemenea, s-au degradat : prelata, anvelopele și aripile din PVC ale unei remorcute auto, și aproximativ 10 mp astereală din lemn de la acoperisul casei.
După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervențeii, incendiul a fost lichidat”, spun reprezentanții ISU Vâlcea.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat după ce proprietarul ar fi făcut făcut focul în curtea locuinței, lăsându-l nesupravegheat.